MEDGIDIA ITALIA

Suntem o companie de transport intern și internațional de persoane prezentă pe piața de profil al acestui domeniu încă din anul 1993. În această perioadă am fost alegerea pentru foarte mulți călători, ceea ce ne clasează în prezent în topul celor mai importante companii de profil din acest domeniu. 

Oamenii preferă să călătorească în străinătate tot mai mult cu autocarul în detrimetrul avionului, al trenului sau chiar la mașinii personale. Teama de zbor poate fi o cauză sau pur și simplu îți dorești să te bucuri de peisajele de pe traseu până când vei ajunge la destinația dorită. La Atlassib efectuăm curse spre mai multe localități din Europa, ceea ce înseamnă că inclusiv persoanele care au nevoie de bilete autocar Medgidia Italia le vor putea achiziționa fie online, fie din agențiile noastre. Medgidia era cunoscut înainte de anul 1850 drept târg de cereale, bucurându-se în perioada respectivă de atenția sultanului Abdul Medgid, de unde și denumirea orașului. Palatul Comunal, Geamia ABDUL Medgi, Biserica ortodoxă Sfântul Petru și Pavel, Canalul Dunăre Marea Neagră, Faleza canalului Dunăre-Marea Neagră, Mausoleul eroilor sârbi, dar și Monumentul eroilor patriei sunt doar câteva dintre atracțiile turistice cu care se mândreste și în prezent Medgidia.

Alege serviciile firmei de transport Medgidia Italia și vei beneficia de unele dintre cele mai bune condiții de siguranță și confort. Fiecare autocar Medgidia Italia este modern și este dotat cu aer condiționat, scaune spațioase, priză pentru încărcat bateria la telefon, wifi gratuit. În plus, fiecare călător are dreptul la două bagaje de cală în limita a 50 kilograme și o geantă de mână cu bunuri personale.

De la an la an, crește numărul elevilor români care vor să studieze în străinătate, iar Italia se află printre opțiunile acestora. Astfel, printre cei care își cumpără bilete Medgidia Italia se află și foarte mulți studenți. Italia este renumită și pentru sistemul de învățământ practicat, având nu mai puțin de 58 de universități de stat, 17 universități private, trei universități tehnice și 12 instituții specializate. În plus, internaționalizarea sistemului educațional a dat roade, în prezent având două instituții unde învață doar studenții străini.

Dacă vrei să afli detalii despre bilete plecari Medgidia Italia intra aici, iar pentru a vedea lista agențiilor Atlassib din întreaga țară dă click aici.

 

STAȚII

MEDGIDIA ITALIA

VEZI TOATE STAȚIILE!